MEGA IMAGE
Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanț de supermarketuri din România cu peste 9000 de angajați și cu o rețea care cuprinde în prezent peste 500 de magazine în București, Constanța, Ploiești, Brașov, Târgoviște și alte orașe din țară. Parte din grupul internațional Ahold Delhaize, Mega Image se află în continuă expansiune. În 2015 Mega Image a sărbătorit 20 de ani de la lansarea primului magazin în România.
Conceptul Shop&Go a fost lansat pe piața din România în anul 2010, ajungând în prezent la peste 250 magazine. Magazinele Shop&Go vin în întâmpinarea clienților care doresc să-și facă cumpărăturile rapid, aproape de casă.
În 2015, Mega Image și-a extins portofoliul de brand-uri cu un nou concept de magazin: Gusturi românești, sub care reunește produse autentice care aduc aproape savoarea inconfundabilă a delicateselor și bunătăților pur românești.
Cu o gamă largă de produse marcă proprie exclusive, cornere speciale și concept stores care oferă o experiență de shopping deosebită, Mega Image își propune să fie prima alegere a clienților în ceea ce privește alimentele proaspete, calitatea produselor și sortimentația unică și diversificată, toate oferite într-un mediu ambiant cu un caracter original și inconfundabil.